A face un cadou reușit în lumea afacerilor implică o foarte bună cunoaştere a partenerilor de afaceri, a culturii şi tradiţiilor din țările lor, bun gust, măsură și inspirație. În timp ce un cadou bine ales poate consolida cooperarea și îmbunătăți reputația, un cadou neispirat poate sugera lipsa de angajament în relațiile de afaceri și strica imaginea ori chiar colaborarea.

 

Cadourile de afaceri în Asia

În cea mai mare parte a continentului, schimbul de cadouri este practicat prin tradiție, având o însemnătate aparte. Fiind vorba despre o zonă unde se află unele dintre cele mai bogate economii din lume, standardele în materie de cadouri sunt ridicate. Calitatea cadourilor, aspectul ambalajelor trebuie să fie de înalt nivel. În același timp, ritualul oferirii cadourilor este deosebit de important în Asia, indiferent că vorbim despre țările arabe sau Asia de Est. Să vedem particularitățile în materie de cadouri protocolare pentru țările din regiune cu care companiile românești au cele mai multe legături de afaceri.

 

Cadourile de afaceri în Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite

A oferi un cadou în Arabia Saudită sau în Emiratele Arabe Unite este considerat un gest foarte intim și are o importanță majoră. Cultura primirii și oferirii cadourilor este larg răspândită, fiind văzută ca o manieră de a întreține armonia și bunele relații. Dar, dacă prima întâlnire de afaceri nu a fost mijlocită de un intermediar care să ofere recomandări în privința oferirii unui cadou, oferiți un dar doar dacă primiți. Altfel, riscați să ofensați interlocutorul. În general, se oferă și se primesc cu plăcere daruri în contextul relațiilor stabile. Cadourile trebuie să fie fără cusur, de o calitate excepțională, aparținând unor branduri celebre. Cele mai apreciate cadouri sunt parfumurile de nișă, scumpe și rare, cu arome orientale (pentru bărbații orientali, mirosul personal exprimă statutul social), accesoriile de birou exclusiviste (în culorile negru și argintiu), carpetele și tapiseriile țesute manual. Un cadou larg acceptat și apreciat îl reprezintă dulciurile: asortimente de fursecuri, biscuiți, fructe deshidratate, dulcețuri. Cadourile se oferă întotdeauna cu mâna dreaptă (în cultura orientală, mâna stângă este considerată murdară, fiind asociată cu igiena intimă). Dacă situația obligă un bărbat să ofere un cadou unei femei, obligatoriu cadoul va fi însoțit de mesajul vocal ”este din partea soției/mamei”. Este valabilă și vice versa. În cultura orientală, bărbații nu oferă cadouri femeilor decât dacă sunt soț și soție. Alegerile neinspirate sunt obiectele sau ornamentele din aur pentru bărbați (se alege ori platină, ori argint), obiectele din mătase pentru bărbați (mătasea este considerată un accesoriu feminin) și cadourile care au legătură cu simbolul câinelui (orientalii nu sunt prietenii câinilor). O mare atenție trebuie să acordați cui faceți cadouri în Emiratele Arabe Unite, pentru că acolo populația reprezintă un mix de culturi: musulmani, persani, hinduiști.

 

Cadourile de afaceri în China

În trecut, cadourile însemnate se bucurau de o mare importanță în cultura chineză. Însă politica oficială prezentă interzice practica oferirii şi primirii de cadouri. Cu toate acestea, în ultimii ani, în anumite companii, atitudinea vizavi de schimbul de cadouri a început să fie una mai relaxată. Astfel, se oferă mici atenții încă de la primele întâlniri, iar după încheierea negocierilor se pot oferi cadouri mai însemnate. Este de dorit ca un cadou să fie oferit mai degrabă întregii echipe decât unei singure persoane, însă întotdeauna este înmânat liderului echipei. Cadourile nu trebuie să fie scumpe, iar cadourile pentru două sau mai multe persoane având același nivel într-o companie sau niveluri similare trebuie să aibă valori asemănătoare. Cadourile personale valoroase se oferă doar în privat. Este de dorit ca darurile să se ofere în pereche – semn de echilibru în cultura chineză. Potrivit acesteia, 8 este cel mai norocos număr – deci 8 obiecte de același fel reprezintă cea mai bună alegere, în timp ce numărul 4 este asociat cu moartea – deci nu se oferă niciodată 4 produse de același fel sau 4 obiecte intr-o cutie. Cel mai potrivit ambalaj este de culoare roșie, cea mai însemnată culoare în cultura chineză. Se mai pot alege culorile auriu, argintiu și roz, dar niciodată galben, culoare asociată cu moartea. Protocolul primirii cadourilor de către chinezi implică trei refuzuri la rând și insistențele aferente ale celui care oferă, gest cu care este de dorit să raspundeți, la rândul vostru. Cele mai apreciate cadouri sunt instrumentele de scris de înaltă calitate, obiectele de artă (atenție să respecte arhetipurile culturale chineze), un coniac fin, timbrele valoroase (colecționarea timbrelor este foarte populară în China) și bineînțeles albume fotografice și obiecte de artizanat din țara companiei care oferă – din care este recomandat să aveți mai multe la dispoziție pentru a putea oferi tuturor persoanelor de la care veți primi mici atenții. Cadourile de ocolit sunt obiectele ascuțite și ceasurile. Cele mai mari greșeli: să oferi patru obiecte la fel sau să ambalezi cadoul în culorie alb, negru sau albastru.

 

Cadourile de afaceri în Cipru

În Cipru, oamenii de afaceri nu așteaptă cadouri, dar le primesc cu plăcere. Cele mai apreciate cadouri sunt accesoriile de birou cu logo-ul companiei care oferă, suveniruri, mici obiecte de artizanat, asortimentele de ciocolată.

 

Cadourile de afaceri în Coreea de Sud

În Coreea de Sud, schimbul de cadouri este o practică uzuală, fiind considerat aducător de beneficii și catalizator de relații. În mediile de afaceri se oferă cadouri încă de la prima întâlnire. Cadourile trebuie să fie de foarte bună calitate, purtătoare de mărci celebre, dar nu foarte scumpe. Proveniența lor este foarte importantă pentru sud-coreeni: ele nu trebuie să fie produse în țări mai puțin dezvoltate (decât dacă sunt suveniruri oferite de locuitorii acelor țări). Cadourile trebuie să denote statutul social al persoanei care dăruiește. Cele mai potrivite cadouri sunt accesoriile de birou exclusiviste inscripționate cu logo-ul companiei care oferă și obiectele de artizanat cu valoare istorică. Liderului echipei sud-coreene se oferă întotdeauna un cadou mai însemnat, în timp ce celorlalți membri ai echipei se poate oferi un cadou colectiv mai puțin valoros sau cadouri individuale, la fel, de o valoare mai mică. Alte cadouri apreciate sunt dulciurile și băuturile artizanale locale din țara companiei care oferă și sticlele de whiskey de calitate. Cadourile trebuie ambalate în culorile galben combinat cu roșu sau printuri cu dungi verzi, dar niciodată în culori închise.  Și în Coreea de Sud întâlnim refuzul inițial, care trebuie să genereze insistența celui care dăruiește – insistența este considerată un semn de bune maniere. Pentru sud-coreeni, cadourile presupun reciprocitate: întotdeuna oferiți cadouri de valori similare tuturor celor de la care primiți cadouri, la rândul vostru. Așadar, atunci când oferiți primii un cadou, asigurați-vă că este compatibil cu situația financiară a celui care primește. Cadourile de evitat sunt obiectele ascuțite.

 

Cadourile de afaceri în Israel

Israelienii nu au cultura schimbului de cadouri în afaceri, cu atât mai puțin în ceea ce privește primele întâlniri. Odată ce relațiile sunt mai apropiate, sunt acceptate cadouri promoționale inscripționate cu logo-ul companiei care oferă, cărți și albume fotografice și, în special, suveniruri și mici obiecte de artizanat. În ceea ce privește delicatesele culinare, ele sunt o alegere riscantă, întrucât majoritatea israelienilor se rezumă la mâncarea cușer.

 

Cadourile de afaceri în Japonia

În Japonia, schimbul de cadouri reprezintă o tradiție de mare însemnătate, care se respectă cu sfințenie. Oferirea de cadouri este considerată un gest de bunăvoință, care impune un răspuns pe măsură. Indiferent că se oferă un cadou modest sau unul extravagant, ritualul oferirii darurilor este cel mai important. Cadourile se oferă cu discreție și modestie la sfârșitul întâlnirilor, folosindu-se ambele mâini. Dacă este vorba despre un cadou colectiv, este necesar ca toți destinatarii să fie prezenți la înmânarea acestuia. Dacă se oferă cadouri individuale, fiți pregătiți să oferiți câte un cadou fiecărui participant, indiferent de nivelul acestuia în companie. Valoarea și însemnătatea cadourilor trebuie să fie proporțională cu nivelul ocupat de fiecare în cadrul companiei. Indiferent cât de scump este un cadou oferit, el nu va fi ambalat ostentativ și se va prezenta drept un cadou modest. Cadourile se ambalează în culori pastelate, fără funde și alte accesorii. Ritualul refuzului urmat de insistență trebuie să fie reciproc. Este de dorit să se ofere cadouri în pereche – japonezii consideră că aduc noroc, și niciodată în număr de 4 sau 9 – numere care atrag ghinionul, în cultura japoneză. Cele mai apreciate cadouri sunt obiectele artizanale ori de artă plastică specifice țării care oferă. Trebuie să fie de bună calitate și să provină de la autori însemnați. Alte alegeri potrivite sunt delicatesele artizanale locale – la fel, de la producători renumiți și ambalate impecabil.  Obiectele purtătoare de branduri celebre și obiectele inscripționate cu logo-ul companiei care oferă reprezintă alte opțiuni, la fel ca și băturile fine sau rare, stilourile și butonii de designer.

 

Cadourile de afaceri în Turcia

Turciinu bișnuiesc să practice schimbul de cadouri în afaceri. Dar, dacă li se oferă un cadou, nu este privit ca o insultă. Preferă cadourile mici, de mică valoare: suveniruri, obiecte de artizanat, mici opere plastice din sticlă, cărți și muzică din țara care oferă. Când se știe despre un turc că este consumator de băuturi alcoolice, i se poate oferi un whiskey sau un lichior fin. Atunci când este cazul, copiilor partenerilor turci li se oferă obligatoriu ciocolată și mici jucării.